CARAVANA MOBILĂ A FUNDAȚIEI RENAȘTEREA VA FI AMPLASATĂ ÎN APROPIEREA FESTIVALULUI, IAR TIMBRUL „UNTOLD” VA OFERI, TIMP DE PATRU ZILE, ACCES LA CONSULTAȚII GRATUITE EFECTUATE DE MEDICI
Cu mai puțin de 30 de zile până la deschiderea porților celei de-a unsprezecea ediții, UNTOLD anunță o nouă campanie socială cu un impact semnificativ asupra sănătății femeilor. Pornind de la faptul că o mare parte din publicul UNTOLD este format din femei, organizatorii festivalului doresc să ducă mai departe misiunea de a crea momente memorabile, dar și contexte reale de îngrijire, prevenire și sprijin pentru comunitatea sa.
Pentru prima dată în Europa, în cadrul unui festival de această amploare, participantele la UNTOLD vor putea beneficia gratuit de testarea HPV, una dintre cele mai importante metode de prevenire în domeniul sănătății femeilor. În parteneriat cu Fundația Renașterea, în cadrul caravanei medicale prezente la festival, vor fi oferite și ecografii mamare gratuite, alături de servicii de informare și consiliere asigurate de personal medical specializat.
Prin acest parteneriat, Fundația Renașterea se alătură poveștii UNTOLD ONE cu o inițiativă dedicată sănătății, prevenirii și responsabilității. Unitatea medicală mobilă va fi amplasată în apropierea festivalului, unde participanții vor putea beneficia de servicii gratuite într-un cadru sigur, discret și profesional, asigurate de medici specialiști de la Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca.
Mihaela Geoană, președinta Fundației Renașterea
“UNTOLD demonstrează anul acesta că un festival poate oferi mai mult decât muzică și emoție – poate oferi șansa la sănătate și chiar la salvarea de vieți. Este pentru prima dată când prevenirea cancerului ajunge în centrul unui festival de muzică, iar pentru Fundația Renașterea este un moment cu adevărat istoric. Sănătatea trebuie să fie accesibilă oriunde oamenii trăiesc experiențe care îi aduc împreună, iar un festival este locul în care putem ajunge la un public tânăr. Ne vom întâlni la Cluj cu zeci de mii de femei din România și din întreaga lume, pe care le invităm să treacă pragul unității mobile, unde pot avea primul contact cu un test HPV sau o ecografie mamară. Anul acesta, Fundația Renașterea sărbătorește 25 de ani de activitate, iar această premieră ne arată că prevenția poate ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ea. Împreună cu parteneri curajoși, putem transforma un festival într-un spațiu care nu doar creează amintiri, ci poate salva vieți.”
Andreea Esca, ambasadoare a Fundației Renașterea
“De-a lungul anilor, am participat la numeroase festivaluri, atât în România, cât și în întreaga lume, și de fiecare dată am observat câtă energie pozitivă pot aduce aceste evenimente oamenilor. Anul acesta, la UNTOLD, este pentru prima dată când prevenția este integrată într-o astfel de experiență. Practic, un festival devine și un loc în care oamenii pot face un pas concret pentru a beneficia de măsuri de prevenire. Mă bucur că, alături de Fundația Renașterea și UNTOLD, putem transmite un mesaj atât de important unei generații tinere: a avea grijă de sănătatea ta este un act de responsabilitate. Voi fi și eu acolo și încurajez toate fetele să vină să ne cunoască, să discute cu specialiștii și să-și facă un test HPV sau o ecografie mamară. Mi-ar plăcea ca acest gest să devină unul firesc, chiar ‘cool’, ceva despre care să le povestești prietenilor: ”Am fost la festival și am făcut ceva important pentru sănătatea mea.” Cred că astfel putem schimba mentalitățile, astfel încât să nu ne mai fie frică de medic și să înțelegem că un control medical la timp este un act de grijă față de noi înșine.”
Prin această inițiativă, UNTOLD își extinde activitățile dedicate comunității și încurajează accesul la servicii medicale preventive într-un cadru accesibil și prietenos.
Ioana Chereji, șefă a departamentului de comunicare al UNTOLD Universe
“UNTOLD înseamnă comunitate și grijă față de cei care fac parte din universul nostru. O mare parte din publicul festivalului este formată din femei, iar acest lucru ne conferă responsabilitatea de a folosi platforma UNTOLD nu doar pentru divertisment, ci și pentru inițiative care pot avea un impact real asupra vieții oamenilor. Împreună cu Fundația Renașterea, dorim să facilităm accesul publicului feminin la măsuri de prevenire, prin teste gratuite pentru HPV și ecografii mamare gratuite, într-un spațiu în care să se simtă conectate, în siguranță și parte a unei comunități. Credem că magia UNTOLD înseamnă, de asemenea, grijă, conștientizare și pași concreți către bunăstare și sănătate.”
Inițiativa reflectă angajamentul organizatorilor festivalului de a oferi tuturor participanților o experiență unică, de a sprijini proiecte cu impact asupra comunității și de a integra, alături de experiența muzicală, activități care promovează bunăstarea, sănătatea, accesibilitatea și implicarea socială.
De peste două decenii, Fundația Renașterea derulează proiecte naționale de educație pentru sănătate și de screening gratuit, iar prin intermediul unităților sale mobile de diagnostic a efectuat peste 40.000 de investigații gratuite, inclusiv mamografii și teste Papanicolau, în zeci de localități din toată România.
Zara Larsson, una dintre vedetele festivalului UNTOLD ONE, s-a implicat pe tot parcursul carierei sale în campanii internaționale de sensibilizare și educație pentru sănătate, susținând inițiative care promovează prevenirea și accesul la informații — valori care se regăsesc și în activitățile desfășurate în cadrul festivalului.
UNTOLD susține an de an activitatea organizațiilor neguvernamentale din România și participă activ la campaniile pe care acestea le desfășoară, fie că este vorba despre sănătate, mediu sau educație.
UNTOLD, al treilea festival din lume pentru al treilea an consecutiv, este un adevărat spațiu al bucuriei, al incluziunii și al responsabilității față de comunitate. Festivalul UNTOLD a ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, care va avea loc în perioada 6–9 august la Cluj-Napoca, cu o listă de artiști care include nume precum Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, MËSTIZA, Kygo, Steve Aoki și mulți alții. Detalii pe untold.com.