Cel mai intens weekend al sezonului de până acum a adus la NIBIRU Arena atmosfera marilor petreceri organizate în jurul muzicii anilor ’90 și 2000, cu hituri care și-au păstrat relevanța dincolo de perioada în care au fost lansate. Pe parcursul a două nopți, 170.000 de persoane au participat la STARDUST, stabilind un nou record de audiență de la lansarea NIBIRU și transformând Arena într-unul dintre cele mai mari cluburi în aer liber ale weekendului.

Weekendul STARDUST a coincis cu sărbătoarea Sfintei Maria, marcând unul dintre cele mai importante momente ale verii pe litoralul românesc, perioadă în care NIBIRU a găzduit, de asemenea, activități speciale dedicate Zilelor Mării, cu ateliere de navigație, spectacole aeriene și demonstrații militare.
Cu un program alcătuit din unele dintre cele mai cunoscute hituri ale anilor ’90 și 2000, STARDUST a adus NIBIRU la cea mai mare audiență a sezonului și a confirmat că nostalgia muzicală este o forță puternică de a uni generațiile. Pe scenă au urcat ATC, Snap, Jenny (de la Ace of Base), Garcia, Eric Martin de la Technotronic, Haddaway, Nana, The Mad Stuntman și Corona, readucând publicului energia unei epoci marcate de refrene ușor de recunoscut și dans.

“STARDUST a fost conceput ca o experiență pentru toate generațiile. Am văzut familii întregi dansând împreună pe melodiile pe care părinții lor le ascultau când aveau vârsta copiilor lor. Exact asta ne-am propus să realizăm încă de la început cu NIBIRU: să creăm o destinație unde poți veni cu familia, să iei masa, să mergi la un concert și, mai târziu, să dansezi pe muzica care ți-a marcat tinerețea”, a declarat Andrei Șelaru (Selly), fondatorul NIBIRU.
STARDUST a creat o punte culturală între generații, readucând în prim-plan repere muzicale care au definit cultura pop a unei întregi epoci și oferind publicului tânăr șansa de a le descoperi și de a le transmite mai departe.
Printre momentele care au marcat cele două seri ale festivalului STARDUST s-a numărat și apariția lui Haddaway, care le-a spus spectatorilor că România îi pare ca acasă, întrucât partenera sa de viață este româncă. Artistul a interpretat piesa “What Is Love” într-o atmosferă electrizantă, iar publicul a răspuns cu multă energie, transformând acel moment într-unul dintre cele mai memorabile ale serii.
Un alt moment special al celor două seri STARDUST a fost oferit de un fan român care locuiește în Germania și care a venit special la NIBIRU pentru a o vedea pe Nana, artista care l-a ajutat să treacă peste momentele dificile din viața sa. Muzica Nanei, în special piesa “Lonely”, a devenit coloana sonoră a momentelor grele, iar fanul a mărturisit că aceste melodii i-au dat puterea să meargă mai departe. Andrei Șelaru (Selly) a făcut posibilă întâlnirea dintre fan și artistă, transformând-o într-unul dintre cele mai impresionante momente ale festivalului: Nana l-a îmbrățișat pe fan, i-a mulțumit pentru sprijin, iar fanul a avut ocazia să discute cu artista în culise.


Un alt moment memorabil a fost cel oferit de Jenny (din trupa Ace of Base), care a interpretat piese celebre precum “All That She Wants” în fața unui public care știa fiecare vers pe de rost. Artista a fost vizibil emoționată de reacția publicului, care i-a cântat melodiile de la început până la sfârșit și a filmat totul pentru a retrăi intensitatea experienței după evenimentul STARDUST.
În urma rezultatelor înregistrate în acest an, STARDUST va continua și în 2027, iar primele bilete pentru viitoarea ediție sunt disponibile online, la un preț avantajos în prima etapă de vânzare. Ediția din 2027 va prelua unul dintre conceptele care au atras cel mai mare public la NIBIRU în primul său sezon.
Petrecerea „Beach, Please!”: Rae Sremmurd și DJ Spade, pe 19 august
Pe 19 august, NIBIRU Arena găzduiește Beach, Please! Party, un eveniment care prelungește energia festivalului Beach, Please! Capetele de afiș ale serii sunt duo-ul american Rae Sremmurd (Slim Jxmmi și Swae Lee), cunoscut pentru hiturile sale internaționale, și DJ Spade, DJ-ul oficial al lui Drake. Line-up-ul este completat de artiști locali precum Albert NBN, Noua Unspe, Vanilla, Badd G, Madatorricelli și Lazy Ed. Petrecerea începe la ora 23:00 și se prelungește până după miezul nopții, în atmosfera caracteristică a festivalului Beach, Please!.

PORC FEST: Hip-hopul românesc și cultura underground, în perioada 22–23 august
Pe 22 și 23 august, NIBIRU Arena găzduiește PORC FEST, un festival dedicat hip-hop-ului românesc și culturii underground. În prima zi, 22 august, line-up-ul îi reunește pe Deliric x Silent Strike, Guess Who, Sami G, Blanco, Ștefan Costea x George Pitariu și Vlad Flueraru. Pe 23 august, CTC, El Nino, Maximilian, D.Z.W.S, Lucawts și Tomi Marfa urcă pe scenă. PORC FEST este conceput ca o experiență pentru publicul care urmărește scena hip-hop din România.
Popcorn Days: INNA, Edward Maya, David Deejay și DJ Sava aduc pe scena NIBIRU hiturile care au pus România pe harta muzicală mondială
Pe 25 și 26 august, NIBIRU Arena găzduiește Popcorn Days, un festival dedicat muzicii dance și pop care a dominat radiourile românești în anii 2000 și a contribuit la succesul internațional al artiștilor români din acea perioadă. Capetele de afiș ale evenimentului sunt INNA, Edward Maya, David Deejay și DJ Sava, alături de alte nume din scena dance românească, artiști ale căror piese au fost difuzate în peste 50 de țări și au transformat România într-un exportator de hituri internaționale.
Evenimentul este conceput ca o călătorie muzicală printr-o perioadă care a marcat industria muzicală locală, cu piese care au pus România pe harta muzicală mondială: de la “Hot” și “Déjà Vu” (INNA) la “Stereo Love” (Edward Maya), “Lean On” (David Deejay) și colaborările care au dominat topurile europene. Popcorn Days confirmă încă o dată orientarea NIBIRU de a crea experiențe diverse, care să atragă publicuri diferite.
RETROGRADE: Timbaland, Busta Rhymes, EVE, Fat Joe, Ja Rule și Keri Hilson încheie sezonul
În perioada 28–30 august, NIBIRU Arena găzduiește RETROGRADE, festivalul care încheie primul sezon al complexului turistic cu una dintre cele mai puternice distribuții internaționale ale verii. Evenimentul îi aduce la NIBIRU pe Timbaland, Busta Rhymes, EVE, Fat Joe, Ja Rule și Keri Hilson, nume care au marcat cultura pop mondială și sunetul hip-hop-ului și R&B-ului din anii 2000.
RETROGRADE este conceput ca o călătorie muzicală printr-o epocă care a marcat generații întregi: de la producțiile revoluționare ale lui Timbaland, care au schimbat sunetul muzicii pop și hip-hop, până la hiturile care au dominat MTV și posturile de radio din întreaga lume. Busta Rhymes, cu stilul său distinctiv și energia scenică unică, EVE, cu prezența sa puternică și versurile care au redefinit rolul femeilor în hip-hop, Fat Joe și Ja Rule, două dintre numele care au dominat topurile cu colaborări memorabile, precum și Keri Hilson, cu vocea sa inconfundabilă și hiturile care au devenit coloana sonoră a unei generații, fac din RETROGRADE unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii.
Activități pentru întreaga familie, până la sfârșitul sezonului
Până la sfârșitul sezonului, NIBIRU rămâne o destinație concepută pentru toate generațiile, cu activități pentru copii și familii disponibile zilnic. Parcul de distracții, Hype Play, plimbarea cu trenulețul, Muzeul Planetelor, expoziția de reptile TaranTerra și terenurile de padel și baschet rămân deschise, alături de ateliere creative: bule de săpun, modelaj cu baloane, pictură pe față, teatru de păpuși, muzică și dans. Programul este conceput astfel încât părinții și copiii să poată petrece timp împreună într-o experiență completă: activități în timpul zilei, mâncare, concerte și festivaluri seara.