La peste 80 de ani, Yohji Yamamoto rămâne conștiința critică a modei. În preajma Paris Fashion Week SS26, designerul japonez a declarat fără menajamente că "industria modei este pe cale de dispariție" și că "moda a devenit o glumă, este vorba doar despre bani", acuzând marile grupuri că "aleargă după minge" fără să se mai gândească la client. Declarațiile au fost publicate și amplificate de Business of Fashion și preluate pe scară largă pe rețelele sociale.
Mesajul lovește într-un moment sensibil: un sezon parizian spectaculos, cu schimbări de direcție la marile case și 111 spectacole în calendar, dar și cu semne vizibile de oboseală în sectorul luxului. În spatele strălucirii, creșterea încetinește, iar presiunea asupra creativității și prețurilor alimentează cinismul pe care Yamamoto îl denunță.
De ce spune Yamamoto că afacerea "dispare"? În interpretarea sa, însăși țesătura care a făcut moda viabilă se subțiază: meșteșugul, oamenii și sensul estetic. El avertizează că dispar specialiștii în țesături, vopsitorii și atelierele fine, adică infrastructura fără de care luxul autentic nu există. În același timp, spectacolele sunt din ce în ce mai mari, în timp ce hainele devin din ce în ce mai puțin esențiale.
Paradoxul este că, în timp ce critică sistemul, Yamamoto rămâne un reper de coerență: colecția sa prezentată la Paris (SS26) "taie" până la negru esențial, tăieturi care respiră, gravitate poetică ca o contrabalansare a excesului sezonului. Este o estetică a rezistenței: mai puțin "spectacol", mai mult adevăr al formei.
Concluzie: atunci când Yamamoto afirmă că "afacerea modei dispare", el nu proclamă sfârșitul modei, ci al unei forme de comerț al modei care a uitat de meșteșug și de client. Este un avertisment și, în același timp, o invitație: să reconstruim valoarea în jurul oamenilor (artizani, designeri, purtători), nu doar în jurul cifrelor. Și dacă Parisul rămâne scena visului, realitatea care îi dă sens este croită în ateliere, unde moda nu este o "glumă", ci muncă, timp și memorie.
În cele din urmă, cel mai radical act nu este să strigi mai tare. Este să tai mai aproape.
