Dupa discutii acerbe ce au durat toata perioada ultimului an de liceu, am reusit sa ii conving pe ai mei ca singurul lucru pe care trebuie sa il fac este sa ma mut la Londra, sa studiez moda si sa cresc in modul in care am simtit mereu ca trebuie sa cresc.

4 septembrie 2020 , ziua mea de nastere, 19 ani. Eram la otopeni inconjurat de familie, de prietenii cei mai apropiati si de un sentiment pe care nu l-am simtit niciodata pana atunci. Am planuri pentru ca am simtit ca un capitol din viata mea se termina, un capitol in care nu am avut griji, in care am trait fara sa ma gandesc in continuu la cine voi fi maine, stiam atunci ca asta se va schimba in momentul in care ma urc in avion.

Am început școala de modă, entuziasmat că în sfârșit ceea ce mi-am dorit mereu să se întâmple, s-a întâmplat. Să explici școala de modă în doar câteva cuvinte este greu, pentru că nu există un mod prestabilit de a preda moda. Pe lângă faptul că am învățat cum să cos, cum să modelez materialul pe un manechin, cum să înțeleg proporțiile, culoarea și linia, am ales să studiez și materialul, care, pentru mine, se află în centrul oricărei piese vestimentare, iar în perioada în care ne aflăm acum, în care parcă totul a fost făcut și refacut, ceea ce trebuie sa facem este să pornim de la bază, să schimbăm modul în care materialul este perceput, realizat și folosit.

Dar nimic din toate acestea nu este greu de învățat sau de predat, pentru că este fizic, există și poate fi atins. Ceea ce este greu este să înveți cum să gândești. Să înveți că lumea în care trăim acum încearcă să te facă superficial și să te țină așa. Să te facă să ai o durată de atenție de 5 secunde și apoi să treci la următorul lucru. De fapt, am avut acest gând când revedeam Gossip Girl, credeți sau nu, și am fost șocat să văd că un sezon avea între 15 și 20 de episoade, și nu mai vedem asta acum. Și am avut sentimentul că acest lucru se datorează faptului că nu ne mai conectăm cu nimic, nu ne mai îndrăgostim de un personaj și nu mai lăsăm această conexiune să devină o obsesie care ar putea inspira ceva în noi.

Și asta mi se pare greu de explicat în școala de modă, să înveți cum să privești lumea și cum să te lași inspirat de orice se întâmplă în jurul tău. Și să înțelegi că viața îți aruncă în față lucrurile cărora ar trebui să le acorzi multă atenție și să te lași să simți. Școala de modă te învață cum să simți în gânduri, în culori și în forme.
De exemplu, odată am fost îndrăgostit de un tip care era în armată și, după o noapte petrecută la mine, mi-a lăsat vesta lui care avea un mic "F" brodat de mama lui în partea de jos. Deși eu și el nu ne-am fi putut întâmpla niciodată, el mi-a spus să o păstrez și mi-am dat seama cum un obiect obișnuit devine extraordinar doar datorită unui gând. Și asta m-a făcut să scriu acest poem:
"Scaune de mașină din față, flori, sex și gumă de mestecat M-ai luat la 3 dimineața în mașina ta roșie cu mușchi Băieți în blugi
Fete în blugii iubitului lor
Picioarele se ating sub pături Parfumul tău pe patul meu de zile Leather
Pete de vin roșu, alte pete Cearșafuri albe
Tricoul tău. Negru. Micul "F" cusut în partea de jos de mama ta Cum l-ai uitat intenționat la mine
"Păstrează-l, miroase-l când nu sunt cu tine
Haha
Eu căutându-l cu disperare la 2 dimineața O bucată din tine cu mine
Armata. Aviația. Toate la fel.
"F" spune că e al tău.
Nu poți lua niciodată mirosul cuiva din hainele sale Chipul, vocea, amintirile cuiva din hainele sale Și asta e extraordinar
Așa că, lasă-le cu mine"
Apoi am creat o întreagă colecție despre cum ar trebui să iei hainele iubitului tău pe care le lasă la tine, puloverul, jacheta, blugii, și să le transformi în fuste și rochii și maiouri foarte mici, care îți arată silueta.Și se simte ca și cum asta se află în centrul manierei în care fac design tot timpul acum și se simte foarte ME.
Am luat toate aceste item-uri pe care le numim masculine si le-am lucrat intr-o maniera feminina. Am folosit acest imprimeu pe care l-am desenat cand eram la Paris pentru ca mi-am adus aminte cat de romantica mi s-a parut strada pe care am stat prima oara cand am ajuns acolo. 40 Av. de la Motte- Picquet. Si cum m-am indragostit instant de cafeneaua de vis-a-vis, dar nu vorbim acum despre ce se intampla la micile cafenele parisiene de cartier.
Lasă-te să trăiești și privește în jurul tău și simte. Invață-te pe tine faptul că ar trebui să simți mereu.

Bisous Edmond Karasony