UNITA Turism Holding, unul dintre cele mai importante lanțuri hoteliere din România, anunță demararea unui amplu proces de rebranding, care marchează trecerea la noua identitate UNITA HOTELS. După mai bine de două decenii de activitate, în care compania a dezvoltat și consolidat relații durabile cu clienții săi și a construit un portofoliu diversificat de unități de cazare, noua marcă reflectă mai clar poziția lanțului ca punct de referință pe piața hotelieră din România, precum și ambiția de a conecta cele mai importante destinații printr-o identitate unificată.

Astfel, UNITA HOTELS pornește de la ideea de ospitalitate centrată pe oameni și pe experiențe autentice, iar direcția de rebranding pune accentul pe relația autentică cu oaspeții, pe confortul familiar și pe crearea de experiențe care să reflecte specificul local al fiecărei destinații din portofoliu. În același timp, compania își propune să pună mai bine în valoare tradiția ospitalității românești, prin servicii adaptate așteptărilor actuale ale clienților și printr-o colaborare extinsă cu partenerii și furnizorii locali.
Prin noua identitate, UNITA HOTELS își propune să consolideze o experiență unitară în întreaga rețea, construită în jurul ideii de apropiere față de oaspeți și de legătură cu destinațiile cheie din România.
“UNITA HOTELS reprezintă un pas firesc în evoluția noastră, o identitate care reflectă mai clar ceea ce am construit de-a lungul timpului și direcția în care ne îndreptăm. Am crescut alături de România, odată cu ciclurile de modernizare ale țării, și credem în potențialul real al acestei piețe. România a făcut pași importanți, însă există un potențial imens de dezvoltare în sectorul turistic, iar noi vrem să fim aici și să continuăm să oferim calitate. Ne propunem să oferim o experiență coerentă în toate destinațiile din portofoliu, ridicând standardul serviciilor la un nivel comun, ușor de recunoscut. Prin UNITA HOTELS ne consolidăm rolul de partener cheie pentru nevoile de ospitalitate ale clienților noștri, oriunde ar fi nevoie în țară’, declară domnul Marc Eichert, președintele Consiliului de Administrație al UNITA HOTELS.

Procesul de rebranding este susținut de un plan de investiții în valoare de 11 milioane de euro, destinat modernizării unităților existente, îmbunătățirii facilităților și optimizării serviciilor oferite. Investițiile vizează, în primul rând, modernizarea spațiilor de cazare și a zonelor comune, digitalizarea serviciilor și eficiența energetică, precum și consolidarea poziției companiei în destinațiile-cheie din portofoliu.
În același timp, UNITA HOTELS continuă investițiile în digitalizare, noua platformă www.unitahotels.ro oferind posibilitatea de a efectua rezervări directe la toate hotelurile din rețea și facilitând accesul rapid la informații actualizate despre fiecare destinație din portofoliu. Cu această ocazie, UNITA HOTELS oferă o reducere de 20% la rezervările efectuate direct pe noul site web, pentru sejururi până la data de 31.12.2026. Oferta este valabilă până la 30.06.2026.
Povestea UNITA a luat naștere la începutul anilor 2000, când Josef Goschy, fondatorul companiei, și-a reorientat interesul strategic de la sectorul asigurărilor către industria ospitalității. Născut în Sânnicolau Mare și format profesional la Timișoara, acesta și-a construit treptat un portofoliu hotelier axat pe destinații-cheie din România, situate în centrul orașelor sau în zone cu potențial turistic ridicat, care au devenit, în timp, repere de referință pentru serviciile hoteliere oferite.

Rețeaua reunește hoteluri situate în orașe precum Iași și Cluj-Napoca, cu unități pe litoralul Mării Negre, în Mamaia, precum și destinații cu specific balnear și de wellness: Hotel Amiral Mamaia, Hotel Comandor Mamaia, Hotel Orfeu Mamaia, Hotel Moldova Iași, Hotel Belvedere Cluj-Napoca, Hotel Sarmis Deva, Hotel Traian Brăila, Hotel Egreta Tulcea și Hotel Flora Lacu Sărat.
Strategia de dezvoltare a vizat integrarea hotelurilor cu identitate proprie într-un sistem coerent, capabil să ofere servicii de calitate constantă, adaptate diverselor tipuri de turism, atât de afaceri, cât și de agrement. După o perioadă de consolidare și de îmbunătățire a eficienței, UNITA HOTELS operează în prezent 9 hoteluri, cu un total de peste 2.100 de locuri de cazare, dotate cu facilități adaptate standardelor actuale din domeniu.

Portofoliul este completat de propriile restaurante și baruri, care oferă o varietate de preparate din bucătăria internațională și românească, precum și spații dedicate organizării de evenimente. În același timp, compania și-a dezvoltat componenta dedicată mediului profesional, punând la dispoziție infrastructura necesară pentru întâlniri de afaceri, programe de dezvoltare a echipelor, conferințe și evenimente academice sau instituționale.
Prin această abordare integrată, UNITA HOTELS își consolidează rolul de referință pe piața hotelieră din România și își reafirmă angajamentul de a rămâne alături de clienți, în destinații cheie din întreaga țară.