1. ATINGERE. Care a fost ultima atingere a minții, a corpului sau a sufletului care v-a scos din ritmul obișnuit și v-a dus undeva unde nu credeați că puteți ajunge?

Dacă stau să-mi gândesc muzica sau să-mi definesc ritmul, cred că aș fi într-o improvizație demnă de Charlie Parker delirând în marea majoritate a cotidianului meu și în haosul unei orchestre acordându-se în anumite momente. Apoi, e ceva din atingerea perdelei de catifea care delimitează culisele de scena Teatrului Act care îmi pornește mereu aceeași simfonie internă, cu diverse grade de virtuozitate. Sau atingerea unei mânuțe mici și calde care vine cu o încredere totală și care mă obligă să încerc să fiu cea mai bună variantă a mea. Sau atingerea unei pensule de machiaj care pornește motorul unui personaj nou. Sau atingerea omului meu care îmi e pace și jumătate. Sau atingerea unei scene noi, care încă nu mă cunoaște, cum a fost cea a Ateneului, unde urmează să ofer ceva, și mă împământez cumva în toate texturile și formele noi pentru mine înainte să pot face ce fac eu.

Toate aceste ritualuri tactile îmi oferă ritmul, nu mă scot din el. Am nevoie de ele, sunt un fel de a doua bătaie de inimă. Îmi așază pe un făgaș logic și frumos energia, îmi dau scop.

2. Ești de multă vreme într-un moment intens profesional, dar și foarte așezat ca om. În timp, s-a schimbat ceva în felul în care filmezi sau joci pe scenă?

Absolut, ceva e altfel, mă locuiește și încă nu știu și nici nu vreau să îl definesc. Las acest ceva să mă conducă atunci când joc fără să îl pun în cuvinte. Maturizarea la mine înseamnă un respect crescut și dragoste față de ceea ce e mister.

3. Nu putem încă vorbi despre proiectele care urmează, dar putem vorbi despre starea din care le alegi. Ce te face astăzi să accepți o probă când ți se propune și să spui „da” unui rol și ce te face să refuzi, chiar dacă „ar putea fi o oportunitate”?

Accept probe și roluri atunci când simt că nu mi-ar fi neapărat confortabil ce ar urma să fac. Când simt că probabil voi avea niște emoții despre care voi crede că sunt de nesuportat, sau că îmi voi pune probleme și întrebări. Mă pun într-un soi de dezechilibru care poate fi foarte creativ și interesant. Am spus ‘nu’ oportunităților fie din exces moral, haiducism sau realizarea lipsei de compatibilitate.

4. “Tradatorii” a ajuns recent la final. A fost un format complet diferit de tot ce ați mai făcut până acum. Cum l-ați văzut la început și cum îl vedeți acum, după ce a fost difuzat? Mai ții legătura cu echipa și cu concurenții?

Înainte să încep proiectul habar nu aveam ce mă așteaptă, hehe. Subestimam naiv implicarea mea, deși abia așteptam să înceapă. În timp ce filmam nu am putut să văd obiectiv nimic. Lucram zilnic 16-17 ore, eram într-atât de conectată la proiect, la flow-ul și regulile lui stricte, la personajul meu hibrid de Game Master/Ana, la jucătorii mei și la echipa mea megadragă, fiecare zi mă lipea și mai tare de spiritul jocului și mă îndrăgostea mai puternic de ce aveam eu de făcut acolo.

Perioada de după e mereu cea mai interesantă. Trepidezi și anticipezi și nu poți spune nimănui nimic, apoi glamour-ul promovării și extazul fiecărui episod. Sunt trei etape ale unui proces care nu au nici cea mai mică legătură între ele, și parcă eu din fiecare etapă e mai câștigat ca experiență. Daa, ținem legătura. Mi-au fost realmente dragi jucătorii mei, probabil și eu lor. Vin la spectacolele mele, vorbim pe internet… cât despre echipă, simt din toată inima că am câștigat prieteni noi. Ne vizităm, ne bucurăm unii de alții. Atmosfera de familie a rămas.

5. Ne întoarcem la ședința foto pentru Touch Magazine. Am vrut să fie mai mult decât un shooting clasic. Ce zici, ne-a ieșit? Spune-ne ce ți-a rămas în minte când te gândești la energia echipei, muzica (ai pus și tu muzică din playlistul tău), cafeaua, hainele, machiajul, libertatea de a improviza.

Mi-a plăcut la nebunie ședința foto. Îl ador pe Vlad (Andrei, n.ed.) și comunicarea noastră aproape telepatică, libertatea și aprecierea pe care o simt din partea lui. Avem referințe vizuale comune și tragem în aceeași direcție estetic. E deja a patra ședință foto cu el, și devenim tot mai eficienți și mai expresivi de fiecare dată. Am adorat hainele, Mădălina a creat niște look-uri fabuloase, machiajul Malvinei (Ișfan) și părul aranjat de Adrian Trif au fost un compliment incredibil pentru mine. Sincer, de când am pășit pe set reimaginată de toți acești artiști mega mișto, am simțit că probabil urmează să fac una dintre ședințele mele foto preferate. Și că urmează să mă simt bine, acasă în mine și gata să mă joc. Merci, Irina Sopcu, pentru invitație.

6. Ai avut un outfit care să îți placă foarte tare, sau o imagine despre care, când ai văzut-o în timp real pe laptop, să spui că “asta e”?

You had me at vintage Mugler. Probabil că am spus ‘asta e’ de vreo 250 de ori. Insist, mi-a plăcut tare mult să dansăm împreună.

7. Mergem spre ce ai descoperit în ultima vreme. Pentru că tu mereu descoperi lucruri foarte tari. Ce te hrănește în perioada asta, dincolo de muncă? o muzică pe care ai auzit-o recent, o carte, un oraș sau chiar un fel de mâncare pe care îți place să îl pregătești familiei tale.

Mă bucur foarte mult de colecția impresionantă de discuri moștenită de la profesorul de muzică al soțului meu, iubitul nostru Johnathan Kinsler. Ascultându-le îi oferim un omagiu, ne reîntâlnim cu el într-un alt plan, ca la Maeterlinck. E ceva cât se poate de nobil, intim și un act de iubire foarte special să lași cuiva toată muzica agonisită de o viață. Mă bucur teribil să gătesc mult, divers și foarte creativ pentru familia mea. M-au bucurat Alpii pe care i-am văzut prima oară acum, eu pe munte sunt fericită total, naiv și smerit. Mă bucură orice moment în care stau în fața unui obiect de artă și sunt atât - un spectator care acceptă cadoul unui artist. Mă bucură orice act de omenie și generozitate în dezastrul ăsta mondial de nenumit.

8. Ajungem și la viața ta personală. Nu e expusă, dar e foarte prezentă în cine ești tu mereu când te vedem. Ce te ajută, concret, să rămâi cu totul unde ești, între filmări, teatru, familie și tine?

Iubirea e prezență, nu cuvinte. Când iubești pe cineva sau ceva, ești acolo. Asta cred, asta fac.

9. Și întrebarea TOUCH: dacă ai putea lăsa cititorilor Touch o singură stare, nu un sfat, care ar fi “starea zilei”? (Putea fi mai rău. Te puteam ruga sa ne dai “un mesaj pentru cititori, la început de 2026”.)

Optimism absurd. Poate asta va salva ceva.