Intrați în orice club din București într-o vineri seara. Uită-te la ce poartă oamenii. Lanțuri de aur suficient de grele încât să ancoreze o barcă. Versace din cap până-n picioare sau o imitație foarte convingătoare a acestuia. Nike Air Max cu pantaloni eleganți. Mâini tatuate și acoperite cu inele. Un limbaj vizual atât de specific, atât de coerent, atât de bine conturat încât constituie propriul său univers estetic.
Această estetică are un nume. Doar că pe unii oameni îi stânjenește să îl spună cu voce tare.
Florin Salam o face de 20 de ani
Florin Salam, autoproclamatul Rege al Manelelor, cu 40 de milioane de vizualizări pe YouTube, poartă Versace, Dolce & Gabbana și suficient aur pentru a prăbuși o mică economie încă de la începutul anilor 2000. A făcut-o înainte ca logomania să fie un trend. A făcut-o înainte ca maximalismul să fie o direcție de podium. A făcut-o atunci când industria modei din România le spunea tuturor că reținerea și minimalismul sunt singurele alegeri estetice valide.
A făcut-o pentru că muzica sa a fost întotdeauna despre un singur lucru: îndrăzneala de a părea bogat atunci când lumea îți spune că nu ai dreptul să o faci.
Tzancă Uraganu poartă treninguri personalizate care valorează mai mult decât salariul lunar al majorității oamenilor. Babasha umple Romexpo. Dani Mocanu postează videoclipuri din Bugattis. RAVA îmbină ADN-ul manelelor cu estetica trap și are o generație de tineri români care se îmbracă precum coliziunea celor două lumi.
Aceasta nu mai este o subcultură. Este cultura.
Standardul dublu devine stânjenitor
Când estetica hip-hop a intrat în moda de lux, industria a numit-o un moment cultural. Când Virgil Abloh a intrat în Louis Vuitton, a fost un moment istoric. Când cultura skate a fost absorbită de Dior și Supreme, editorii au scris eseuri despre democratizare.
Când Florin Salam poartă Versace din cap până-n picioare la un concert în Piața Constituției în fața a 50.000 de oameni, este respins ca fiind de prost gust.
Aceeași logică. Aceeași respingere. Aceeași eventuală absorbție în mainstream, în timp ce creatorilor originali li se spune în continuare că cultura lor este jenantă.
Industria modei din România face exact ce a făcut industria modei globale cu hip-hop-ul în 1992. Preia codurile fără să își asume meritele.
Ce a luat deja moda fără să spună asta
Uită-te cu atenție la ce este în trend în street style-ul românesc în acest moment. Logomania. Hainele sport supradimensionate combinate cu piese formale. Bijuteriile grele din aur purtate ocazional, nu ceremonial. Încrederea aproape agresivă în afișarea bogăției, reale sau aspiraționale.
Acestea sunt coduri maneliste. Ele au fost integrate fără credit, igienizate fără recunoaștere, revândute la prețuri premium unor oameni care nu ar numi niciodată ceea ce fac manelistă.
Cea mai mare întrebare
România are o cultură vizuală autohtonă care este îndrăzneață, specifică, maximalistă și complet neapologetică față de sine. Florin Salam nu a avut nevoie de o săptămână a modei pentru a-și valida estetica. Tzancă Uraganu nu are nevoie de aprobare editorială. Babasha nu are nevoie de un stilist.
Industria modei ar putea învăța ceva din această încredere. În schimb, continuă să organizeze evenimente în săli de muzeu și să pretindă că cele mai urmărite videoclipuri de pe YouTube-ul românesc nu există.
Asta nu este sofisticare.
Aceasta este negare.
