Irina Voinea a crescut între mașini de cusut și suluri de stofă moda n-a fost niciodată o alegere, ci o moștenire. A treia generație, dar prima care a întrebat ce poate deveni moda românească când încetează să urmărească trenduri și începe să construiască identitate. A plecat la 16 ani, a studiat în Marea Britanie, a refuzat oferte de la Dsquared și McQueen și s-a întors acasă la 21 să-și deschidă propriul atelier. Astăzi, colecțiile ei de lux disponibile pe Farfetch și prezentate în spații precum Biblioteca Națională și MINA Museum se mișcă între filosofie, simboluri și design cu AI. Irina Voinea este una dintre cele mai distincte voci din moda românească contemporană, și abia a început.

Am stat de vorbă cu ea pentru a afla.

1. Ai crescut înconjurat de mașini de cusut și țesături, în fabrica familiei tale, a treia generație de croitori. Când ați simțit pentru prima dată că moda este mai mult decât o meserie? Că era un limbaj?

Moda a fost prezentă mereu în viața mea, dar momentul în care am simțit că e mai mult decât o simplă meserie a venit ceva mai târziu, când am început să înțeleg că hainele pot transmite emoții și idei. Pentru mine, moda a devenit un limbaj în clipa în care am realizat că fiecare piesă poate spune o poveste și creează o conexiune reală cu oamenii, trecând de stadiul de obiect funcțional la cel de expresie personală.

2. Ai plecat din România în adolescență special pentru a studia moda în Marea Britanie. Ai primit oferte de la Dsquared și McQueen și le-ai refuzat. Ce te-a adus înapoi și de ce?

A fost o experiență extraordinară care m-a format din toate punctele de vedere dar, sincer, nu m-aș fi văzut rămânând acolo. Aveam oferte de lucru în Anglia înainte să vin, dar m-am întors din niște rațiuni pur personale și pentru că iubesc țara asta și cred că are multe de oferit. M-am remutat în România imediat după facultate, la 21-22 de ani și am putut să-mi deschid imediat un atelier și am lucrat cu oameni care m-au lăsat să-mi explorez latura creativă, să fiu eu însămi. E un lucru pe care nu cred că aș fi putut să-l fac în afară la vârsta aia. Aici sunt rădăcinile mele și am vrut să construiesc ceva autentic pornind de aici.

3. Un profesor ți-a recomandat să te concentrezi pe moda masculină. După un deceniu dedicat bărbaților, ați început să explorați hainele pentru femei. Ce ai învățat despre femei din hainele pe care le-ai făcut pentru bărbați?

Da, încă din facultate bărbatul a servit drept muză pentru mine și am simțit super natural această înclinație spre menswear. Echilibrul la bărbați, din punctul meu de vedere, pornește de la umeri, pentru că ei au trapezul și au o altfel de structură. La femei este cu totul altă fluiditate. În schimb, chiar și hainele de femei pe care le desenam în perioada respectivă erau tot cumva într-o zonă de structură. Adică nu făceam rochii super fluide, ci mergeam tot pe sacouri, pe pantaloni. Dar încă de atunci am știut că, în momentul în care voi crea pentru femei, trebuie să o fac într-un mod care să le onoreze cu adevărat. Iar momentul acesta a venit acum. Este o zonă mult mai complexă, mai nuanțată, dar și extrem de fascinantă pentru mine.

4. Akasha a fost prima colecție în care AI a intrat activ în procesul de creație. Cum arată de fapt o zi de lucru cu o mașină și în ce moment realizezi că mașina nu poate face ceea ce faci tu?

I love AI, recunosc, chiar dacă este un subiect super controversat. Concret, îl folosesc foarte mult la nivel visual, pe imagini și videouri, dar mă ajută enorm și la concepte. E ca și cum ai avea non-stop cu cine să faci brainstorming. Totuși, limita e super clară: îmi dau seama că AI-ul nu poate face ce fac eu pentru că ideile de la mine pleacă, iar cele pe care ajung să le implementez la final sunt 100% ale mele. Mașina îmi dă o direcție sau îmi declanșează idei proprii, dar execuția lor îmi aparține. Până la urmă, tool-urile astea țin exclusiv de noi și de cum le direcționăm.

5. Colecțiile tale încep cu întrebări despre lume, spiritualitate și simboluri, nu cu articole de îmbrăcăminte. Cum explici cuiva care nu-ți cunoaște brandul de ce o piesă de îmbrăcăminte trebuie să aibă un suflet?

Pentru mine, o haină nu este pur și simplu un obiect, ci un purtător de sens. Colecțiile mele pleacă mereu de la întrebări care mă fascinează pe mine, iar hainele devin practic limbajul prin care materializez aceste idei devin cumva răspunsurile. Cred cu tărie că oamenii simt când o piesă are profunzime, chiar și atunci când nu pot explica exact de ce o simt, iar acel suflet pe care îl punem în creații este exact diferența dintre un produs de duzină și o experiență reală.

6. ORIGINE spune că unele origini se află în viitor, nu în trecut. Cum arată un fragment de ADN cosmic și de ce ați ales să îl puneți pe corp, mai degrabă decât pe peretele unui muzeu?

ORIGIN vorbește despre ideea că originea noastră nu este doar în trecut, ci și în viitor, într-o zonă cosmică a conștiinței. ADN-ul cosmic este pur și simplu o metaforă vizuală pentru această matrice originară. Am ales să transpun tot acest concept pe corp pentru că moda este cel mai direct mod de a aduce o idee în viața reală. Nu am vrut să rămână agățat pe peretele unui muzeu, ci să prindă viață și să devină parte din identitatea celui care îl poartă.

7. I-ai îmbrăcat pe Smiley din 2012, Theo Rose, Andi Moisescu, Irina Rimes. Când îmbraci pe cineva, ce cauți stilul lor existent sau ceea ce încă nu știu că sunt?

Cred că undeva la mijloc. Întotdeauna pornesc de la identitatea lor, dar încerc să descopăr și o zonă pe care poate nu și-au exprimat-o încă. De multe ori, hainele pot scoate la suprafață o versiune mai curajoasă, mai autentică a unui om. Pentru mine, când eram stylist, acesta era un proces de descoperire, nu doar de confirmare. Uite, cu Smiley am creat împreună imaginea pe care el o are astăzi a fost un creative joint venture.

8. Sunteți pe Farfetch. Brandul tău este global. Dar este făcut în România, cu materiale europene, cu colecții lansate la Biblioteca Națională și Muzeul MINA. Ce înseamnă să fii român și global în același timp, fără să trebuiască să alegi?

Cred că toți care facem haine ne dorim o recunoaștere internațională. Nu cred că trebuie să alegi. Când brandul ajunge să fie poziționat printre marii lumii, are parte de o validare internațională importantă. Și ce e cu adevărat interesant e că, odată validat în afara țării, chiar și cumpărătorii din România devin mai deschiși față de el.

9. Unde este moda românească acum și unde ar trebui să fie?

Moda românească se află acum într-un moment de evoluție foarte tare e mult mai matură, mai curajoasă și mult mai conectată la scena internațională decât era în trecut. Când ies prin centrul Bucureștiului mi se pare că văd o grămadă de oameni îmbrăcați cool. Generațiile noi, în special, caută din ce în ce mai multă autenticitate și o expresie personală asumată. Direcția corectă este clar către identitate, nu doar către trenduri de moment.

10. Vrei să colaborezi cu Bad Bunny, Travis Scott, The Weeknd. Ce ar însemna să te îmbraci cu unul dintre ei și ce crezi că au ei și nu au artiștii români cu care lucrezi?

Să lucrez cu artiști internaționali ar însemna o extindere a universului meu într-o zonă globală, cu un impact foarte mare. Ei au un limbaj vizual extrem de puternic și nu se tem deloc să experimenteze, ceea ce îi face compatibili cu direcția brandului meu. Nu e vorba de o diferență de valoare față de artiștii de la noi, ci de context și de expunere. Artiștii internaționali au pur și simplu o libertate mai mare de a împinge limitele vizuale la scară globală.