"Nu Mă Ia" este o piesă sensibilă și intensă care vorbește despre acea iubire neliniștită - iubirea care te ține treaz noaptea și îți bântuie gândurile, zi și noapte. Este despre dorul care nu trece, despre emoția care persistă chiar și atunci când totul pare terminat. Cu un sunet modern și o interpretare sinceră, cântecul ajunge direct la inimă și rămâne acolo, la fel ca sentimentul pe care îl descrie.
Piesa a fost scrisă de MIRA și Irina Rimes și produsă de Marcel Botezan și Sebastian Barac. MIRA este o artistă completă, cunoscută pentru versatilitatea și abilitățile sale vocale remarcabile. Cu o prezență puternică pe platformele online, ea își ține urmăritorii aproape prin experimentarea continuă cu diverse forme de conținut. De la debutul în trupa Anonim până la succesul ei solo, colaborările ei cu artiști precum Uzzi, Theo Rose, Vescan și DJ Project au fost întotdeauna remarcabile. Hiturile ei, precum "Fete din Balcani", "Inima nebună" și "Uit de tine", au fost imediat îmbrățișate de public și au adunat milioane de vizualizări pe YouTube. Cu toate acestea, MIRA nu se oprește aici - ea și-a extins influența dincolo de granițele țării. În 2024, ea a lansat prima sa melodie în spaniolă - "DURO", continuând succesul unor piese precum "Come with me", "Strawberry Heart" și "Bad Booty". Mai mult, MIRA a colaborat cu Rareș la piesa "Să fii tu", cu JUNO la "E Româncă" și a lansat o nouă piesă cu florianrus, "Încă ne iubim", care a rămas în Top 10 Media Forest timp de 11 săptămâni, ajungând până la #3. Printr-o prezență activă pe Instagram, Facebook și TikTok, MIRA rămâne în contact direct cu fanii ei, ceea ce le întărește legătura și le oferă o experiență autentică în fiecare zi. Cel mai recent release al ei, "Toată lumea dansează", este deja în topul celor mai difuzate melodii la radio.