Eva Nicolescu lansează “Fără Promisiuni”, cel de-al doilea single al său, o piesă pop care vorbește despre relațiile trăite fără presiunea promisiunilor sau a definițiilor clare. După debutul cu “Mai stai”, artista continuă să exploreze un spațiu muzical sensibil și personal, construit în jurul emoției și performanței.
“Fără Promisiuni” surprinde dinamica unei relații în care sentimentele există dincolo de etichete și de nevoia de răspunsuri clare. Piesa vorbește despre apropiere, vulnerabilitate și momentele în care doi oameni aleg să trăiască în prezent exact așa cum este el. Sound-ul este construit într-un spațiu pop contemporan, cu influențe de jazz care apar subtil în piesă, dar care au un impact puternic, completând atmosfera generală. Linia melodică și interpretarea vocală rămân în centrul piesei, în cadrul unei producții aerisite și echilibrate, care lasă loc mesajului și emoției transmise de artist.
“Piesa ”Fără Promisiuni" este compusă de Eva Nicolescu, Mario Morar și Andrew Barabancea, cu versuri scrise de artistă. De producție se ocupă Mario Morar și Andrew Barabancea, care creează un sound coerent, în acord cu direcția muzicală a Evei.
Despre Eva Nicolescu
Eva Nicolescu este o artistă din noua generație, cunoscută publicului ca finalistă a emisiunii “Vocea României”. După lansarea piesei “Mai stai”, artista continuă să își construiască propriul drum muzical, cu piese centrate pe emoție, interpretare vocală și experiențe personale. Implicată direct în procesul de compoziție și songwriting, Eva Nicolescu își dezvoltă treptat propria direcție artistică, influențată de pop și soul contemporan.