I-am îngropat în 2009. S-au întors în 2026. Moda nu uită. Moda nu iartă.
Există un moment în viața fiecărei femei când privește o piesă vestimentară și spune: niciodată. Niciodată nu voi purta asta din nou. Am crescut. Am evoluat. Am văzut suficiente fotografii din 2003 ca să știu mai bine.
Și apoi vine 2026 și Versace pune capri pants pe runway. Rabanne le urmează. Google raportează că sunt cel mai căutat trend de pantalon din această primăvară. Și tu te trezești că te uiți la ele și te gândești poate. Poate just maybe.
Ce sunt capri pants pentru cei care au reușit să uite?
Pantaloni care se termină undeva între genunchi și gleznă în zona aceea nimănui, care nu e nici scurt, nici lung, nici bermudă, nici pantalon complet. Au dominat estetica anilor 2000, au apărut în fiecare vacanță la mare din România anilor 2003-2008 și au dispărut discret când skinny jeans au preluat controlul.
Acum au revenit. Iar industria îi numește “pantaloni scurți” sau “împingători de pedale” pentru a nu suna atât de familiar.
De ce acum?
Pentru că moda funcționează în cicluri de aproximativ 20 de ani. Ce a fost ridicol devine vintage. Ce a fost vintage devine cool. Ce a fost cool devine iconic. Capri pants au avut destul timp să fie uitate suficient de bine încât să pară noi pentru generația Z care nu era pe plajă în Mamaia în 2005 când toată lumea le purta cu sandale cu baretă și tricou cu paiete
Nostalgia e cel mai puternic engine al modei. Și funcționează de fiecare dată.

Dar hai să fim sincere.
Capri pants sunt dificili. Nu pentru că ar fi urâți în mod obiectiv ci pentru că tind să scurteze piciorul vizual și să întrerupă silueta exact în locul greșit. De aceea au nevoie de context: pantofi cu toc sau cu platformă, o proporție bună deasupra, o atitudine de genul "știu exact ce fac".
Pe runway, cu tot contextul editorial din jur, arată impecabil. Pe stradă, cu adidași și un hanorac, pot merge la fel de bine sau pot arăta ca o vacanță de familie din 2004. Diferența e intenția.
Deci le purtăm sau nu?
Dacă vrei da. Dacă nu vrei de asemenea da, în sensul că nu ești obligată să urmezi niciun trend, indiferent de câte runway-uri îl validează.
Moda 2026 e plină de contradicții deliberate capri pants pe Versace, kitten heels la all-time high pe Google, bandana belt ca trend breakout al lunii. E o sezon care pare să spună: totul merge, nimic nu e sigur, alege ce vrei.
Poate că aceasta este singura regulă care contează acum.