Scena principală a festivalului UNTOLD 2026 va fi o construcție monumentală, cu o deschidere de 127 de metri, 1.250 de metri pătrați de ecrane LED și peste 1.000 de lumini inteligente, care va găzdui spectacolele unor artiști precum STING, Lewis Capaldi, Zara Larsson, Martin Garrix, The Chainsmokers, Kygo și Flo Rida.
Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până când porțile UNTOLD se vor deschide pentru peste 500.000 de participanți din întreaga lume. Între 6 și 9 august, Cluj-Napoca va deveni locul în care va începe UNTOLD ONE: o nouă etapă, un nou univers și o nouă viziune, construite după un deceniu de experiențe care au redefinit industria divertismentului din România.
UNTOLD ONE marchează începutul unei transformări. Un moment în care fiecare participant este invitat să lase în urmă limitele realității cotidiene, să pășească într-o lume spectaculoasă și să-și descopere cea mai puternică versiune a sinelui. O metamorfoză care devine posibilă atunci când sute de mii de oameni se reunesc, trăiesc aceeași energie și devin UNUL.
În centrul acestui univers se află UNTOLD Main Stage, cea mai mare și mai impresionantă scenă construită vreodată în istoria festivalului. Conceptul scenei principale pornește de la ideea unei surse primordiale de energie, aflată într-o stare de transformare constantă. Monumentală, dar în același timp organică, scena apare ca o entitate vie care respiră, evoluează și deschide ferestre către lumi necunoscute. Fiecare element al construcției simbolizează o etapă a transformării interioare, iar întregul design devine un portal către universul UNTOLD ONE. Lumina, tehnologia, arhitectura și efectele speciale se îmbină într-o experiență vizuală fără precedent, creată pentru a amplifica fiecare moment trăit în interiorul stadionului.

Pe această scenă vor urca unii dintre cei mai importanți artiști ai momentului: STING, Lewis Capaldi, Zara Larsson, Martin Garrix, The Chainsmokers, Kygo, Flo Rida și mulți alții.
Cea mai mare scenă din istoria UNTOLD
Scena principală a celei de-a 11-a ediții stabilește noi recorduri în ceea ce privește dimensiunile și complexitatea tehnică a festivalului. Scena are o înălțime maximă de 38 de metri, cu doi metri mai înaltă decât construcția ridicată acum doi ani. Cu o lățime impresionantă de 127 de metri, este cea mai mare scenă construită vreodată pentru UNTOLD. Suprafața totală a ecranelor LED ajunge la 1.250 de metri pătrați, cea mai mare utilizată până acum în cadrul festivalului. Sistemul vizual integrează aproximativ 15 milioane de pixeli, transformați într-o imensă pânză digitală pe care vor prinde viață lumi spectaculoase, personaje și povești. Experiența va fi completată de 1.070 de lumini inteligente – mai multe decât la ediția precedentă – care vor transforma fiecare spectacol într-un spectacol de lumină, culoare și energie.
Noi premiere tehnologice și de producție
Pentru prima dată în istoria festivalului UNTOLD, în spatele zonei Front of House va fi amenajată o scenă suplimentară, denumită C Stage, dotată cu o podea cu ecran LED. Aceasta va extinde producțiile artistice dincolo de limitele scenei principale și va transforma întregul stadion într-un spațiu de spectacol.
O altă premieră pentru România o reprezintă integrarea ecranului din spatele scenei într-un sistem similar cu o cortină de teatru. În pauzele dintre concerte, acesta va putea fi ridicat pentru a permite echipelor de producție să pregătească decorurile și elementele necesare pentru spectacolele de amploare susținute de artiști precum Zara Larsson, STING, Kygo și Lewis Capaldi. Prin această soluție tehnică, scena principală UNTOLD devine una dintre cele mai complexe platforme de producție construite vreodată pentru un eveniment în România, capabilă să găzduiască, în aceeași seară, concerte live, spectacole de muzică electronică și producții internaționale de amploare.
UNTOLD lansează UNTOLD Radio
Organizatorii festivalului au anunțat, de asemenea, lansarea UNTOLD Radio, un post de radio online prin intermediul căruia experiența unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume se extinde dincolo de cele patru zile ale evenimentului. Ideea proiectului pornește de la un moment familiar tuturor participanților: clipa în care festivalul se încheie, dar publicul nu este încă pregătit să renunțe la energia, muzica și emoțiile trăite în acele zile. Sub sloganul “Muzica nu se oprește niciodată. Întotdeauna ON”, UNTOLD Radio își propune să mențină vie atmosfera festivalului și să ofere fanilor muzică non-stop, în fiecare zi a anului. UNTOLD Radio poate fi ascultat direct pe platforma untold.radio, precum și în aplicația oficială UNTOLD, disponibilă în App Store și Google Play.
Festivalul UNTOLD se desfășoară în perioada 6–9 august la Cluj-Napoca și prezintă o listă spectaculoasă de artiști: STING, Lewis Capaldi, Zara Larsson, The Chainsmokers, Kygo, Martin Garrix, Holy Priest, Sara Landry, Padre Guilherme.