Lucian Busuioc, Wella Professionals International Top Artist, și-a adăugat în portofoliu cel de-al 20-lea premiu internațional major în domeniul hairstyling, la International Hairbrainded Awards. Concurând cu finaliști din peste 30 de țări, Lucian Busuioc a câștigat marele premiu la cea mai râvnită categorie, PRECISION CUT of The Year. Și asta nu e tot, pentru că a fost și unul dintre cei mai buni finaliști la categoria MEN.

Stabilit ca unul dintre cei mai buni coloriști din lume și cel mai premiat hairstylist din România, Lucian Busuioc devine acum și cel mai decorat hairstylist din lume. El își exprimă mândria de a reprezenta și câștiga un nou premiu important pentru România în industria internațională de hairstyling.
"Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect care au contribuit la transformarea acestui vis în realitate! Din sutele de participanți care au aplicat la această competiție, juriul selectează un top de șase finaliști, iar apoi locul I!", spune Lucian Busuioc.

Lucian face parte din echipa Wella România de peste 20 de ani. A evoluat constant, depășindu-și limitele an de an, și a contribuit semnificativ la formarea a numeroase generații de stiliști. Colorist reputat și unul dintre cei mai buni specialiști în tuns și geometrie, Lucian Busuioc ne inspiră zilnic.
Lucrările create de Lucian Busuioc pentru această competiție internațională sunt de o precizie și perfecțiune meticuloasă. Stilistul Wella Professionals este recunoscut pentru stilul său futurist și vizionar. Busuioc creează concepte și look-uri creative, care integrează o fuziune între tunsoare și culoare, mereu ancorate în nou și modern. Tunsorile geometrice ale lui Lucian Busuioc se adresează tuturor celor care caută experiențe inovatoare, trendsetteri.
Din 2012, Lucian Busuioc a fost un câștigător constant. Acel an a marcat primul său succes internațional major, când a primit premiul People's Choice Award și medalia de argint la categoria Color la Wella International Trend Vision Award.
Tot în 2012, Lucian s-a calificat și a câștigat finala competiției SP MEN Style Code, iar în 2017 a câștigat Visionary Award la Alternative Hair Show din Londra, la categoria Cut & Color. Ulterior, a câștigat OMC Stylist Award Ladies Trend Cut în 2019, iar International Beauty Award Cut&Style în 2020.

"Câștigarea unui premiu internațional îți dă impulsul de a merge mai departe cu mai mult zel. Un premiu este o confirmare a faptului că ești bun în ceea ce faci și că valoarea ta este recunoscută de colegii tăi", subliniază stilistul Wella Professionals.
De peste 20 de ani, Lucian Busuioc oferă excelență în hairstyling. Îl puteți găsi la Artist Salon & Academy, pe bulevardul Nicolae Caranfil, nr. 55. Astăzi, mai mult ca niciodată, Lucian Busuioc este unul dintre cei mai reputați ambasadori Wella Professionals din România și din lume.