În ultimul timp am remarcat faptul că, din punct de vedere al vestimentației, într-o încercare neputincioasă de a ne nega calitatea consumeristă, ne avântăm în estetici care, pentru oameni precum mama, tata sau bunica (de ce nu și străbunica) reprezintă estetica anilor de glorie ai tinereții lor. Totuși, se remarcă și piese ce par a fi atemporale, piese care nu par să fi aparținut vreodată de vreun trecut și își simt vârsta apogeului sezon după sezon.

Așa am ajuns să scriu despre istoria Levi Strauss sau Levi’s, asociat inevitabil cu pantalonii, gecile și vestele, toate devenite iconice, din denim.
Contextul este anul 1850 și goana după aur în SUA. Pânza de denim era albă și folosită ca prelată. Băiatul nostru Levi părăsește Bavaria pentru pământurile nord americane – San Francisco, iar la scurt timp își face prima pereche de pantaloni, colegii lui îi urmează exemplul și așa se nasc jeanșii.

În 1860 se termină stocul de material de prelată, iar Strauss ia inițiativa și pleacă la Nîmes, în Franța, unde găsește pânza de Nîmes – denimul de astăzi. Aceasta era albastră, astfel că pantalonii s-au numit blue jeans, termenul evoluând în blugii de astăzi.

Urmează perioada salopetelor muncitorești – blue jeans intră în atenția maselor când, în cel de-al doilea Război Mondial, soldații americani deja seduși de puterile lui Strauss, debarcă în Europa toți îmbrăcați în jeansi. În mod evident, the greasers precum James Dean sau Presley, dar și domnițele precum Marilyn Monroe iau pantalonii miracol la purtare. Astfel, într-un timp foarte scurt, cifra de afaceri Strauss atinge milioane.

Publicitate

Mai departe, cu cât apăsăm mai mult pe fast forward, ajungem la concluzia că diferitele croiuri de blue jeans ajung să devină consacrate pentru diferite perioade istorice.
Odată cu Sex Pistols și, bineînțeles, regina punkului, Vivienne Westwood, jeansii sunt distruși, decolorați, sfâșiați, lucru care, totuși nu împiedică mișcarea hippie să aibă ca una dintre embleme croiul evazat al anilor ‘70.

Sursa foto

Următoarea problematică poate fi ce facem sau ce nu facem cu pantalonii inventați de Strauss în postmodernism. Începând cu unul dintre cele mai faimoase exemple, cuplul all denim al anilor 2000 și mergând până la cele mai basic idei (precum Steve Jobs, care adopta mereu ținute compuse dintr-o pereche de jeanși și un tricou alb), dă-ți frâu liber imaginației. Denimul este cel mai autentic material, e tot timpul cool și fresh, bagă-te la piese originale (caută și prin sh-uri dacă simți să faci asta). Spun autentic pentru că este unisex și vine în toate mărimile și culorile, este peste tot și pentru toată lumea.

Publicitate

Sursa foto

Blue în blue jeans, adică albastru este, în psihologia culorilor, o culoare ce inspiră o stare serenă de calm și confort.

Relația mea cu piesele lui Levi’s a început când am împrumutat geaca lui tata de blugi – care, evident, îmi era în mod considerabil prea mare și, pe care, în mod și mai evident, mi-am asumat-o ca fiind a mea mai târziu. Am continuat prin a adora cusăturile mega rezistente și denimul tare, așa că mi-am început aventura în a căutarea `the perfect Levi’s jeans’. Mai târziu – într-o perioadă în care purtam numai negru – am făcut investiția și mi-am luat o geacă neagră din denim (de data aceasta mărimea mea, dar tot prima rămâne dragoste la prima vedere).

În căutările mele am dat peste o pereche de jeanși vișinii pentru bărbați, într-un second hand, la o plimbare lejeră, pe care i-am adoptat repede ca fiind ai mei și aștept să vină vara să îi fac pantaloni scurți. Și tot așa continuă poveștile mele cu denimul semnat Strauss sau nu.

Cea mai lungă relație a ta va fi cu o pereche de jeanși cinstiți și o geacă de încredere.

Publicitate

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate